Complexul de inferioritate sau marul cu prea multe pere

Tocmai am aflat ca-mi lipsesc doi centimetri. Acelas sentiment ca in momentul in care am picat la sala cu 20.

Nu-i bai... trece... doar ca ma simt inferior. E noul meu joc psihologic, motiv de omorat neuroni in parc. Ma stradui de ceva timp (ani) sa scap de chestia asta... si da... totul a inceput in copilarie... in clasa intai cand am intrat pentru prima data in clasa de generala si am vazut 30 de draci mititei si galagiosi ce plangeau dupa mamele lor... ce era sa fac... m-am asezat langa ei si am tacut malc, habar n-am de ce dar am devenit atunci timid.

Sunt persoane care nu prea vad asta in mine... probabil ca au prins vreun atac de panica si au crezut ca sunt extrovertit sau ceva de genu (funky shit by the way) dar asta nu ma ajuta cu nimic... caci deja cand numarul de persoane de langa mine depaseste o cota parte din nimic deja incep sa inchid usile cu zavorul de poti bate pana te plictisesti ca nu ti se deschide raiul nici daca ar fi nonstop.

Contemplativ, visator uneori chiar hazliu, ma descurc. Uni ma apreciaza, majoritatea nu, dar ce sa faci... de obicei daca cauti ceva prea mult in viata... nu gasesti, deloc. Poate fi si in fata ta si tot nu il vezi.

Azi m-am speriat, nu mi-a trecut inca, o sa ma mai gandesc la asta ceva timp... apoi o voi da uitarii. E ok, mai trece apa pe Dunare.