Dimineatza

Ma trezesc.

Cu greu ajung pana in baie, inca ametit de ceea ce sa consumat in noapte. Ridic robinetul argintiu si las apa rece sa mi se scurga printre degete. Electrifiant. Ca si cum ai pune limba pe o baterie de 9 V. Scurcircuitul imi deschide larg ochii. Eminescu ma priveste in Oglinda. Ciudat, nu-mi aminteam de el ca purtand cioc, dar cine stie, poate la convins Micle. Barbati fac orice fel actiuni pentru femeile dorite in ziua de azi, asa ca nu ma mai mir. Indepartez energic cadavrul din bolta palatina. Era si timpul. Toata noaptea l-am simtit cum se zvarcoleste, cu fiecare rasuflare greoaie, tot asteptand zorii sa moara pe altarul Aquafresh. Il stiam Colgate de felul lui dar sa convertit de la Blendamed, fiecare si-a ales otrava preferata. Las cascada alb verzuie sa se scurga. Ma uit din nou la Oglinda, Eminescu a murit, eu inca mai sunt aici. Ma strecor usor pe Holul parchetat ce scoate sunete infundate cu cat ma adancesc mai mult in misterul sau laminat.
*
Ajung intr-un sfarsit langa pat.
Naluca e inca acolo, jumatate acoperita, jumatate goala. Livida ca o candela de Inviere, inspira grav cu pofta unui drogat aerul statut din camera, lasandu-si pleopele grele sa leneveasca sub avalansa de calti aurii invalmasiti haotic. O privesc rece, pentru un moment, analitic ii masor toate onduirile trupului, vazute si nevazute, imaginate si cunoscute, toate curbele ce formeaza cele mai placute distante dintre doua puncte, si imi dau seama de ce barbati urasc femeile, stim ca nu am fost decat rebuturile pentru capodopera finala, partea cu constientizarea e mai grea, dar oare mai conteaza? Invingatorul a primit frumusetea, iar noi am primit invingatorul.
Opresc gandul. Doua flacari ambrate sclipesc catre mine ca otrava in sticluta. E treaza. Zambetul ei sters de satietate se raspandeste pe buzele derujate precum patrunde soarele viclean prin tesatura perdelei. Privirea ii trece prin mine si devin invizibil. Sa infruptat deja din mine si nu mai prezint interes. Am scapat. Trist.
*
Buimaca, imi zambeste cu privirea, un act de pace cel repet si eu cu buna credinta caci oricum ar fi, amandoi am pierdut si castigat.

FIN